Mircea Diaconu: În USL prea ne certăm în sufragerie și prea ne împăcăm în dormitor

Mircea Diaconu: În USL prea ne certăm în sufragerie și prea ne împăcăm în dormitor
Publicat: 29/09/2013, 17:31
Actualizat: 27/03/2019, 05:39

Liberalul Mircea Diaconu le-a spus, duminică, participanților la Conferința Teritorială a PNL Argeș, că cei din USL „prea se ceartă în sufragerie și prea se împacă în dormitor”, liderul PNL, Crin Antonescu, replicând: „Nu avem ce ne certa, ce ne împăca întrucât nu suntem la piață, nu tocmim prețul”.

Totodată, Mircea Diaconu a afirmat, duminică, la Conferința Teritorială a PNL Argeș, la care au participat aproape 700 de reprezentanți ai filialelor din județ, precum și liderul PNL, Crin Antonescu, că un cetățean l-a oprit pe stradă și i-a spus că „nenorocirea în orice familie vine din faptul că părinții se ceartă în sufragerie și se împacă în dormitor”, iar după această discuție a ajuns la concluzia că și în USL se întâmplă la fel.

„Îndrăznesc să spun că familia în România are mult mai multă greutate și importanță decât în țări dezvoltate, civilizate, și ar trebui să știm lucrul ăsta și să ținem la el. Iată, mi-a zis acel om, «nenorocirea în orice familie vine din faptul că părinții se ceartă în sufragerie și se împacă în dormitor». Vine o clipă la USL-ul nostru că și noi cred că la fel facem. Ne certăm prea în sufragerie și ne împăcăm prea în dormitor. Acum, probabil ca așa e natural să fie, însă pănă la urmă puterea fiecăruia de a trece peste orice greutate, peste orice necaz, orice vas spart, trebuie să însemne înțelepciunea fiecăruia și mai ales pentru că au de făcut niște lucruri extrem de importante. Câtă vreme ce avem de făcut este mai important decât celelalte amănunte, trebuie să avem înțelepciunea mereu să trecem peste ele. Motto-ul familiei mele, o familie veche, sunt căsătorit cu soția mea de 33 de ani și au fost momente foarte grele, poate sunt și azi, motto-ul familiei noastre este un vers din Ion Barbu: «Să fim precum ne-am împăcat». Așa că, asta doresc și eu USL-ului și dumneavoastră tuturor”, a afirmat el, în aplauzele liberalilor prezenți la Conferința Teritorială a PNL Argeș.

În replică, președintele PNL, Crin Antonescu, a spus că USL nu s-a format „ca o tocmeală”, ci „pe criterii și pe argumente foarte solide”, iar membrii alianței nu sunt „ca la piață”, unde să aibă „ce se certa și ce se împăca”.

„Când s-a încheiat această înțelegere, ea nu s-a încheiat ca o tocmeală: «dă-mi mie prim-ministru, ia și tu președinte». Nu, ea s-a încheiat pe niște criterii, pe niște argumente foarte solide. Și eu, dragă maestre Mircea Diaconu, nici în sufragerie, nici în dormitor nu mă cert și nu mă împac”, a spun Crin Antonescu în aplauzele asistenței.

Președintele PNL a continuat: „Nu mă cert și nu mă împac și nu avem ce ne certa și nu avem ce ne împăca pentru că nu suntem la piață, pentru că nu tocmim un preț, pentru că nu dăm de la unii spre alții ceva ce este doar al nostru. Discuția despre președinția României este periculoasă, pentru că putem să dăm sentimentul concetățenilor noștri că președinția asta a României este în buzunarul PNL-ului și încearcă să o șterpelească PSD-ul și după aceea ne ducem la ei, la PSD «hai domnule, dați-ne ce aveți voi în buzunar că e al nostru». Dragii mei, președinția României nu e nici la PSD, nici la PNL, nici la USL. Președinția viitoare a României este în mintea, în sufletul și în votul fiecărui român, lucru pe care nu-l avem noi”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Care este „cel mai stresant aeroport” european? A pierdut 34.000 de bagaje într-un singur an
×